Relatia (partea a7-a)

Suntem facuti unul pentru celalalt sau suntem atat de diferiti incat nu exista cale de mijloc?

Fiecare are viata structurata individual. Adica eu sunt crescut de parintii mei care au conceptia x despre subiectul y. Tu esti crescuta de alti parinti cu alte conceptii si alte idei despre acelasi subiect. Apoi, cand iti formezi personalitatea si ai propriile idei, in functie de parinti, anturaj, propriile convingeri, experienta, traume etc, te astepti sa gasesti pe cineva cu exact aceleasi convingeri? E foarte greu , dar nu imposibil.
Din motivul asta e bine daca te intereseaza o relatie de mai mult de 2 saptamani sa va intalniti si sa va cunoasteti, sa vedeti ce conceptii aveti, ce va place, ce anume puteti face impreuna, etc. Pentru ca doua persoane crescute in 2 medii complet diferite, care au acumulat idei fara niciun numitor comun, frecventeaza locuri diferite , au prieteni de cu totul alta natura unul fata de celalalt nu vor gasi o legatura, poate doar cu exceptia celei fizice. Daca se intalnesc doua caractere puternice sansele ca relatia sa mearga scad si mai mult. Exista mereu discutii care pot parea banale, dar de fapt e vorba de convingerea cuiva, de punctul lui de vedere. Si din moment ce ai o relatie cu acea persoana, e indicat sa ii si respecti ideile.
Asta a fost extrema negativa. Ce se intampla insa daca nu sunt 2 personalitati puternice, si totusi exista idei complet diferite? Cel mai puternic va domina si il va modela pe celalalt dupa caracterul sau. Asta e chiar mai rau decat situatia prezentata anterior, pentru ca cel dominant se va satura de copia fidela si va renunta la relatie. Iar celalalt e dat peste cap, se simte vulnerabil, "in aer", poate cadea in depresii sau crize timp de luni sau ani. Si exista cazuri in care oameni slabi au fost transformati de altii mai puternici in marionete, au fost parasiti si au ramas cu traume pe viata, neputand sa isi reformeze caracterul . Pentru a preveni astfel de lucruri e bine sa stii semnificatia cuvantului "compromis" si limita pana la care sa il aplici.
Ultimul exemplu are legatura cu iubirea si stima  de sine. Cel care se considera valoros, este independent ca gandire si nu numai si stie ca nimeni nu e mai important decat propria persoana nu poate cadea in capcanele unei astfel de relatii.
Revenind la o situatie mai putin dramatica, desi cei doi se inteleg, nu pot avea aceleasi idei despre orice. Asa ca aici intervine compromisul, in care depinde cat de egoist esti si cat poti sa accepti parerea celuilalt. Chiar daca va cunoasteti dinainte de a incepe relatia, acum lucrurile stau altfel, altele sunt pretentiile, parerile sunt puternic aparate. Si in functie de subiect e bine ca fiecare sa considere cat anume sa accepte parerea celuilalt. Evident, neintelegerile legate de conceptii sau pareri diferite se rezolva prin comunicare, prin argumente, nicidecum prin masuri extreme.

Relatia( partea a 6a)

Dupa perioada in care, indiferent cat il cunosteai inainte de inceputul relatiei, te familiarizezi cu iubitul/a, exista o perioada de acalmare a relatiei. Sa fim seriosi, puteti fi cei mai buni prieteni inainte sa treceti la o relatie , tot se vor schimba lucrurile si abia atunci va cunoasteti cu adevarat. Si nici atunci indeajuns de mult, depinde acum de fiecare, cum si cat stie sa comunice.
Asadar, vine perioada de dupa inceputul relatiei care poate valora ca durata. In aceasta perioada apare fenomenul de dezamagire. Crezand ca te-ai deschis indeajuns de mult incat sa te cunoasca, te astepti sa isi explice actiunile tale. Si eventual sa iti respecte statutul sau punctul tau de vedere referitor la un anumit subiect. Si totusi, surpriza: nu e asa. Pentru ca nu sunteti la stadiul acela avansat in care chiar sa conteze ce spui pentru celalalt. Asta iarasi poate dura in functie de fiecare. Dar nu te astepta ca odata ce manifesti intelegere, incerci sa il/o ajuti si te deschizi, vei primi acelasi tratament. Da, pe undeva ar fi numai bine sa ti se intoarca aceste lucruri.Nu pot sa le numesc servicii. Sunt gesturi si actiuni cu care relatia functioneaza si fara de care nu ar merge, alaturi de comunicare. Dar multi uita asta, relatia merge daca ambii contribuie, daca ambii se implica, daca ambii investesc. E adevarat ca ti-ar conveni sa fii cu cineva care sa faca totul si tu doar sa fii parte integranta, si asta se intampla la destule relatii care schioapata. De ce trebuie ca unul sa investeasca energie, timp, eventual bani si sa stabilizeze o relatie sanatoasa, iar celalalt sa vina la sfarsit sa se aseze la masa? Pentru ca nu toti stim ca pentru a primi ceva mai intai trebui sa oferi. Si cel care a tot oferit si nu primeste va ajunge intr-un anumit moment la capatul rabdarii si ce se va intampla? Inevitabilul: va cere ce nu a primit. Cui? celui care nu a stiut si nu stie nici la momentul despre care vorbesc sa ofere. Pentru ca nu i s-a spus ca trebuie sa invete lectia asta foarte importanta. Primul are inca resurse si va vrea sa profite de ele, dar acolo unde este apreciat pentru ce face , nu unde e secat de energie. Adica la cineva care adopta aceeasi pozitie.
Un exemplu elocvent schiteaza o problema a celui relaxat sa il numim. Are o problema.... incredibil, dar nu el e cel care face eforturi pentru a scapa de ea, ci partenerul. Care poate ca a avut aceeasi problema si stie sa scape de ea sau pur si simplu exista dorinta de a-si vedea persoana iubita in regula. Si face diverse in sensul asta, dar se va lovi de un obstacol la care nu s-ar gandi niciodata. Exact cel care are problema. Si apar intrebarile:
Eu de ce incerc sa ajut daca imi doresc mai mult sa se rezolve decat cel in cauza?
Chiar e bine sa traiesc cu o persoana care are probleme si nu face nimic sa sape de ele?
Astea si multe altele. Nu are rost sa intram in capitolul despre problemele celui care actioneaza, se subintelege ca o persoana care nu e capabila sa isi rezolve propriile greutati nu va putea sa il ajute pe celalalt. Bine, nu va spune ca nu poate, ci va gasi diverse scuze sau va uita, si in cele din urma isi va da seama ce faptul ca e incapabil sa ajute atata timp cat nu are o viata cat de cat ordonata din toate punctele de vedere

Relatia (partea a 5a)

In corelatie cu postarea anterioara, isi face lesne loc intr-o relatie posesivitatea. Tuturor ne place ca acea persoana mult iubita sa stea numai cu noi, sa vorbeasca numai cu noi, sa nu se intrerupa starea de magie din cauza lui x sau y. Si totusi, nu e chiar asa usor, fiecare are viata lui, preocuparile lui, prietenii lui, familia lui. Nu poti avea o relatie cum am spus si in postarea precedenta in care sa fie numai 2, departe de restul civilizatiei, pastrand legatura intr-un glob de cristal. Ar fi prea usor asa , nu ar interveni niciun impediment din exterior.
Asa ar sta treaba intr-o prima faza a relatiei.
Pe langa constrangerea resimtita, mai apar si frustrarile lui in legatura cu propria persoana.  Pentru ca ceva se schimba la un moment dat, vrei sa mai faci si altceva, nu poti trai doar cu o persoana zi de zi, fara sa faci nimic altceva. Frustrarile care ies la iveala si in general posesivitatea manifestata reprezinta de fapt lipsa increderii in fortele proprii, in faptul ca partenerul/a nu crede cu adevarat, din diverse motive, in relatia voastra. Motivele pot fi lipsa increderii in sine, experiente neplacute in trecute si generalizare( ideea ca daca a patit ceva se poate intampla din nou), sfaturi de la "prieteni" in care e sfatuit/a sa nu te lase liber pentru ca exista riscuri mari, etc.
Ideea este ca pentru a putea scapa de posesivitate, de presiuni inutile in cadrul relatiei tale, mai bine ai incerca sa te gandesti ce anume te trage in jos, ce te nemultumeste pe tine ca persoana , facand abstractie de celalalt. Si sa rezolvi aceste lipsuri, altfel toate probleme tale vor iesi la iveala prin comportamentul sacaitor si uneori chiar aberant fata de partener.

Relatia (partea a 4a)

"Relatii perfecte". Ati auzit probabil de asa ceva sau mai rau, ati trait asa ceva. E tipul ala de relatie care din exterior e perfecta. Groaznic. Primesti admiratiile celorlalti , esti invidiat/a, ai fan club deja . Si totusi, ceva lipseste din surasul tau cand auzi toate aprecierile. Se vede in ochii tai ceva....se vede adevarul. Care nu e nici pe departe cel care se vede, e si normal sa nu fie acelasi. Ceilalti nu au de unde sa stie ce contine relatia ta. Relatia perfecta , asa cum se vede ea, e ca un mar foarte frumos la exterior, dar putred in interior. Niciodata nu am suportat oamenii fatarnici, si tipul asta de relatie este realizat tocmai pt a nu se vedea continutul marului. Pentru ce, oameni buni? Merge relatia mai bine daca va preocupati de ce vede restul? Mai bine ati incerca sa aratati adevarul frumos, si pentru asta se incepe cu miezul. Sunt probleme , ok, toata lumea intampina dificultati , dar in general se cauta solutii. Nu e o rezolvare sa isi spele fiecare rufele in public( in plus e si de prost gust), dar cu cat se acumuleaza probleme cu atat despartirea vine mai curand. Si apoi vezi toata multimea anterior extaziata , mai nou socata. Cum se poate sa va despartiti, formati un cuplu asa de frumos, erati de nedespartit. A, da , bine ca le spuneti voi cat de apropiati erau si ca stateau impreuna tot timpul, ei nu au vazut ca izolarea asta le-a adus sfarsitul. Si daca in timpul ala destul de indelungat relatia nu crestea, ci devenea bolnava, cu atat mai "bine".

Relatia (partea a3a)

Destul am scris despre minusuri. Sa vedem ce se intampla in unul dintre cele mai frumoase momente ale unei relatii: impacarea. Ma refer desigur la cea survenita in urma unei neintelegeri, nu la cea de dupa o despartire. Intervine sentimentul acela de "totul e bine", nimic nu imi poate strica buna-dispozitie, de cand astept momentul asta sa fim iarasi fericiti. Natura si mirajele ei...
De fapt, te simti asa pentru ca aparent problema s-a rezolvat, ai iesit din starea de stress si organismul detecteaza schimbarea , fapt pentru care esti asa incarcat de adrenalina. Am spus aparent. O problema se poate rezolva sau nu, iar cei doi sa se impace. Dar se va produce efectul bulgarelui de zapada care se rostogoleste pe un versant. Devine tot mai mare. Asa si problema nerezolvata. In timp, va capata noi valente. Asa ca decat sa se produca impacarea doar din dorinta de a nu mai exista starea de tensiune sau teama de a nu se termina relatia, mai bine te lasi de meserie. Pentru ca mai tare se agraveaza situatia, se intra intr-un cerc vicios. Principiile "lasa ca se va rezolva" sau "las de la mine sa nu il/o supar" sunt precursoarele unei relatii bolnave. O impacare trebuie sa aiba loc atunci cand cei doi accepta sa isi spuna punctul de vedere, sa ajunga la o intelegere si sa decida cum vor aborda pe viitor subiectul care a generat problema.

Relatia(partea a 2a)

Azi am nervi. Mari. Cum e posibil sa stai langa cineva fara sa il/o cunosti, cum poti sa te lauzi tipelor care cica iti sunt prietene sau masculilor (feroce) care sunt cei mai buni tovarasi ca ai langa tine persoana potrvita, cand tu nici nu stii cine e? Am asistat azi la o scena incredibila: un cuplu se certa in parc. Pana acum nimic deosebit. Subiectul e foarte interesant. Ea incerca sa ii spuna ceva, iar el se juca pe telefon si nu o baga in seama. A durat imaginea asta foarte putin timp, pentru ca tipa a resimtit lipsa de atentie si a izbucnit. Pe undeva o inteleg, era bine sa ii scape si cateva.
Acum sa analizam: pentru el, ea e mai putin importanta decat un joc de pe telefon. Pentru ea, nu e alarmanta atitudinea lui, cat faptul ca ea nu dispune de un receptor care sa ii ofere suficienta atentie.
Asadar, nimeni nu vede problema reala. Daca aveti de gand sa traiti langa o persoana care sa nu va cunoasca si pe care sa nu cunoasteti, foarte bine, multa bafta. Dar va asigur ca veti acumula multe frustrari, celalalt nu va stii cand ai nevoie de sprijinul lui si nici tu nu vei stii ce nevoi are, veti trai pe principiul "ma asteptam sa stii ". Multi oameni sunt inteligenti, putini sunt ghicitori. Asa ca fara comunicare si fara implicare, legatura se va rupe inevitabil. Ai langa tine o persoana care poate nu stie ce nevoi ai, ok, i le comunici. Ii spui nu odata, nu iti poate invata nevoile si cerintele deodata. Daca repeti aceleasi lucruri despre tine si celalalt nu intelege mesajul, atunci ori tu nu esti explicit, ori nu vrea sa asculte sau nu ii esti pe plac prin ce spui. Si atunci vine partea in care e randul lui sa spuna ce are de obiectat. Dar daca se ajunge la situatia in care unuia ii este intr-adevar greu ( ii moare pisica, a avut o zi proasta, s-a certat cu parintii) si celalalt nu face nimic pentru a-i schimba starea nu pentru ca nu ar vrea, ci pentru ca nu stie ce sa faca, atunci e vina amandurora. Si asa apar certurile din vesnicul motiv " nu ai fost acolo, nu faci nimic,etc" sau frustrari pentru ca nu te simti ok in relatie. Gasesti in alte locuri acel sprijin pe care il vroiai de la partener si asa apare fenomenul social numit "adulter". 

Relatia (partea 1)

Incep cu problemele. Sa fim seriosi, nimeni care se simte implinit intr-o relatie nu are nevoie de sfaturi sau de pareri obiective, are nevoie de celalalt sa se bucure de ce traiesc impreuna. Si atat.
Problemele in schimb au fost, sunt si vor fi omniprezente intr-un cuplu. Cauzele iarasi sunt dintre cele mai diverse, dar una dintre cele mai des intalnite se refera la fericirea partenerilor individual, fara celalalt. Adica in momentele alea in care esti cu alti oameni, faci cu totul altceva decat ar face partenerul, de asemenea, in aceasta problema intra si relatia cu familia. Daca nu esti multumit cu viata ta, cu ceea ce faci in viata de zi cu zi, aceste frustrari vor afecta relatia. La fel, daca ai impresia ca relatia poate fi un refugiu de toate problemele personale, rezultatul va fi si mai grav. Problemele nu se vor rezolva, frustrarile vor creste in intensitate, iar partenerul ori va fi sugrumat de "dragostea " ta , vrand sa stai cat mai mult cu el, ori va fi satul de reprosurile tale care de fapt deriva din propriile frustrari. Ambele situatii duc la despartire, iar drama va continua. Nu vei stii cum sa faci fata situatiei fara celalalt pentru ca, nu-i asa, el/ea era salvarea ta permanenta. Ajungi intr-o depresie din care multi nu ies luni sau ani de zile. Si nu iti dai seama unde ai gresit, pana la urma tu ai vrut sa oferi si sa primesti iubire. Nimic mai adevarat, numai ca pentru a putea oferi iubire e nevoie de o viata echilibrata, de oarece constiinta de sine, ai nevoie de o libertate fata de toti ceilalti, ai nevoie de tine. Apoi de celalalt.
Asa ca, inainte sa imbolnavesti relatia sau partenerul, vindeca-te pe tine de tot ce te afecteaza.