Categoria grea

Cu asa ceva  compara unii viata. Cu o partida de box la categoria grea. In care sunt mai multe runde, ai momente cand lovesti, ai momente cand esti lovit, ai momente cand vrei sa renunti la lupta, cand te crezi castigator, dar finalul este numai unul. Castigi sau pierzi. In viata e putin diferit , nu e doar un final, pentru orice eveniment, intamplare, pentru fiecare zi exista cate un meci. Pe care il castigi sau il pierzi. Dar sintagma "am pierdut o lupta, nu si razboiul" ar fi ideala pentru multi care renunta usor , care sunt lipsiti de motivatie, de ambitie. Ne nastem cu 0 experienta si o acumulam putin cate putin, in decursul vietii. In fiecare perioada a vietii ne sunt influentate deciziile, modul de a gandi, iar la final ajungem sa spunem ca am acumulat destula experienta cat sa castigam meciul vietii sau sa il pierdem. In prima parte a vietii parintii ne dau din experienta lor, apoi vin prietenii cu ideile lor proprii sau capatate de la parinti, urmeaza colegii de munca, seful sau subalternii si in final copiii. Exact, poti invata si de la copiii tai. Dar pana acolo trebuie sa ii inveti tu pe ei anumite reguli pentru a putea castiga meciul asta pe care il jucam toti pe parcursul vietii.
O alta sintagma spune ca "adevaratul caracter se vede in momentele de cumpana". Nu o sa iti dai seama niciodata de adevarata fata a unui om care are tot ce isi poate dori, se afla intr-un confort total si grijil il ocolesc. In momentele grele suntem supusi unor lovituri puternice venite din partea vietii. Si cum te descurci? Cand esti mic fugi la ai tai sau ii chemi sa il goneasca pe bau-bau. Cand mai cresti iti dai seama ca esti singur in meciul tau, boxul nu e sport de echipa, desi poti primi incurajari si sfaturi de la antrenori(familie, prieteni, iubit/a, etc) in pauzele dintre reprize. Dar TU lupti, nu ei. Tine minte, si ei au partida lor. Iar tu nu poti fi pentru ei decat un antrenor ce ii poate ajuta cand ai cu ce si cand e cazul. Eu ii admir pe cei care au curajul sa isi asume responsabilitatea pentru tot ce fac, recunosc cand gresesc, isi iau asupra lor vina cuvenita si invata din greselile pe care le fac. Acesti oameni au realizat cand meciul lor cu viata trebuie castigat cu mainile goale, cu truda, curaj, ambitie, motivatie si daruire. A, si egoism. Isi dau seama ca trebuie sa se gandeasca mai intai la ei si la cum sa se poata dezvolta pentru a-i ajuta pe altii. Si mai e o chestie interesanta. Oamenii acestia indraznesc sa viseze. Am spus ca au curaj. Au curaj sa viseze. Nu la stele verzi, cai roz si lapte cu ciocolata. Au curaj sa viseze la ce vor sa faca si cred in visul lor.

Relatia( partea a 8a)

Ca tot vin sarbatorile, ma gandeam la schimburile ce au loc intre parteneri. Adica fiecare cat ofera si cat primeste. O lege veche de cand lumea spune ca numai daruind, o sa si primesti. Nu exista relatii sanatoase in care unul sa dea si celalalt sa primeasca, iar aceasta directie sa fie unidirectionala. Aici intervine automultumirea celui care primeste, obisnuinta de a se afla in aceasta postura si nu mai apuca sa se gandeasca daca si el trebuie sa ofere. Poate doar daca i se spune drept repros din partea "generosului", cand acesta e satul de situatia creata si isi da seama ca este "talharit" cu voia proprie, ca lucrurile nu sunt tocmai corecte. Nu ma refer catusi de putin la a oferi bani sau orice tine de material. Discutia se face in legatura cu respectul oferit, incredere, sprijin, atentie, "maruntisuri" d-astea.Oricum unul va oferi mai mult, asta e clar. Problema nu ar fi asta, ci sa nu se ajunga sa ofere numai unul si celalalt sa primeasca cu bucurie si atat. Dorinta de a oferi, spun psihologii, vine in momentul in care simti cu adevarat emotia puternica pe care noi o numim iubire. Si dorim sa ne exteriorizam acea emotie prin diverse gesturi, printre care si prin a fi alaturi de celalalt cu absolut orice sau cu cadouri sau cu vorbe frumoase sau cu  ce vreti voi. Sunt mii de moduri de a-ti arata iubirea. Si totusi, sunt sute de mii de oameni care nu stiu sa isi arate iubirea. Desi o simt. Cica se poate si asta. Pana si aia care stau ca milogii si asteapta sa primeasca totul de la celalalt, si aia cica iubesc. Ala ar fi modul lor de a arata ce simt, asa explica ei comportamentul lipsit de respect , de lipsa de identitate in cadrul relatiei .
Octavian Paler spunea ca cea mai grea sarcina care i-a fost incredintata omului este sa iubeasca si ca nu poti forta pe cineva sa te iubeasca. Tot ce poti face este sa oferi si sa speri...ca fie de iti vei striga iubirea in fata intregii lumi, acel cineva care daca patrunde in viata ta, te desavarsesti, devii "o lume insuti de dragul cuiva", ei bine acel cineva va raspunde cu cea mai dureroasa atitudine posibila. Nu ii pasa, manifesta indiferenta, priveste mai departe ca si cand utilitatea ta s-a epuizat.
Voi in ce categorie va incadrati?
Ati oferit vreodata fara sa primiti nimic inapoi?
Cum credeti ca se poate schimba situatia daca va situati la una din extreme?

Povesti...adevarate

Nu mai deschideti televizorul ca vorba aia, mare e gradina Domnului si multi sar gardul cu poarta deschisa. Da, si ajung pe sticla. Si devin formatori de opinie, lucru fatal pentru romanul credul si plictisit de acasa. Si incep sa vorbeasca despre reactiile chimice ce au loc intre 2 persoane( de preferat o femeie si un barbat) atunci cand se indragostesc unul de celalalt. Si asa se naste iubirea. STOP! mai inainte de toate, daca te indragostesti nu ajungi sa si iubesti. Daca te indragostesti, inseamna ca persoana aia te-a atras.Si atat. Daca o si cunosti, si caracterul, gandirea, etc te atrag , iar intre voi exista o stransa legatura, care depaseste prietenia adevarata, atunci ai obtinut iubirea. Daca te indragostesti, nu vrei sa iubesti, vrei de fapt....sa faci sex. Sunt ori necunoscatori ori poeti cei care spun ca din dragoste la prima vedere se nasc casnicii fericite. Nu, din atractie fizica s-a nascut o legatura intre 2 oameni care si-au urmat acest instinct si au dorit sa se cunoasca. Rezultanta prieteniei lor foarte stranse, bazata pe incredere, respect, ajutor reciproc, etc si atractiei fizice se numeste iubire.
E crunt insa cand, intr-o relatie, deveniti sclavii ei, legatura ajunge sa fie ca un drog, sa va faca rau, dar fara de care nu puteti trai. Asta se intampla cand relatia decurge din inertie, problemele raman fara rezolvare, niciunul sau in cel mai fericit caz numai unul isi pune intrebari si eventual gaseste si raspunsuri: il/o iubesc sau doar ma atrage? ma face fericit/a? de ce nu imi place deloc cum arata? mi-a placut vreodata? de ce suntem impreuna?
Sunt intrebari la care in mod normal iti poti raspunde si care nu isi au rostul. Si totusi, cati dintre noi putem raspunde la aceste intrebari? Sunt momente de cumpana in relatie in care trebuie sa stii sa actionezi pentru a le depasi. Unul dintre lucrurile sanatoase pe care le poti face este sa iti pui aceste intrebari aparent banale si daca raspunsurile nu sunt cele asteptate, e cazul sa te reevaluezi pe tine si pe celalalt. Sa iti dai seama ce anume vrei de la relatie, de la tine , de la el/ea, cum ai vrea sa decurga intalnirile sau daca locuiti impreuna, ce anume sa schimbati in viata traita in 2 in aceeasi casa. De asemenea, o discutie in care sa ii spui ce anume te deranjeaza la persoana lui/ei, ce anume vrei sau de ce tratezi orice se intampla nemultumire e o cale aproape sigura spre iesirea din criza. Spune-i.

Dezamagirea

DEZAMĂGÍ, dezamăgésc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă speranțele, iluziile; a deziluziona, a decepționa. – Dez- + amăgi.
Definitia din DEX spune totul, nu-i asa? Groaznic si dezarmant sentiment, mai ales cand vine din partea cuiva pe care iubesti. Unul dintre cele mai pacatoase stari pe care le poti avea este cea de dezamagire. Pe langa tristete, mai intervin  dezarmarea, ideea ca totul merge pe dos si ca nu poti reusi ce ti-ai propus sau ca nu esti suficient de valoros, nu mai intelegi ce trebuie sa faci pentru a te bucura de ce ai cu partenerul. Cauzele sunt multiple, fie din lipsa comunicarii, fie din cauza diferentelor de convingeri se poate ajunge la dezamagiri.
Sa o luam pe rand. Comunicarea , cum am zis si in alte postari, e esentiala intr-o relatie. Nu spui care iti sunt dorintele, cel de langa tine nu iti poate citi gandurile. Asa ca, oameni buni, daca vreti sa eliminati o cauza majora pentru care sunteti dezamagiti, exprimati-va, pentru numele lui Dumnezeu! A, daca nu pricepe ce ii transmiti inseamna ca fie nu va asculta ( cel mai adesea ) , fie nu e de acord cu ce ii cereti. Si aici iarasi intervine comunicarea, si trebuie sa vi se spuna care ar fi problema pentru care aveti pareri diferite. Am ajuns astfel in sfera celeilalte cauze, diferente de convingeri.
Dar si pe langa lucrurile astea, pentru ce sa stai cu cineva cand nu sesizeaza lucruri mai clare decat prostia? Cand esti intr-o stare deplorabila si partenerul e preocupat de cu totul altceva, lucrurile sunt clare. NU II PASA. Asta e adevarul, si cand iubesti iti pasa. Pentru ca iubirea ca manifestare include si o vadita grija pentru persoana care iti aduce fericire, poate doar si prin simplul fapt ca exista. Si daca iti pasa si iti dai seama ca are o problema, daca nu stii ce sa faci, macar incerci. Sau faci ceva, orice, doar sa aflii ce a patit. Sunt lucruri simple , dar pe care multi nu le fac . De ce? Am scris mai sus de ce, cu majuscule.

Originalitate....sau nu

Fratilor, ce e cu voi? chiar nu mai sunteti in stare sa faceti o fata sa roseasca, fara textele ieftine si lectia dinainte invatata voi nu va puteti descurca la o intalnire? Si voi, fetelor, unde va e naturaletea, chiar e nevoie sa mimati vedetele de 2 lei ca sa aratati ca aveti atitudine si astfel tipul ala din coltul mesei nu poate ajunge niciodata la voi pentru ca aveti aere de diva? Fiti seriosi oameni buni, ne plangem ca suntem tristi, singuri , nemultumiti de relatiile noastre, ceva nu merge sau nimic nu merge...asa si? ce facem in situatia asta? corect, stam si ne plangem, evitam sa cautam problema sau, si mai bine, dam vina pe altii.
Si va intrebati: da , ok, si ce legatura are asta cu originalitatea? pai tocmai lipsa de originalitate face din noi niste roboti incapabili sa mai simta asa cum au fost "programati" initial de natura. E devenita stereotip expresia" fii tu insuti". Adica? Care sunt eu? Ala care face pe masculul feroce(atroce) ca sa dea pe spate niste gagici? Sau unul care se simte bine cand are o atitudine relaxata, un zambet si o energie pozitiva, aspecte cu care poate fii placut , printre altele. La fel in cazul fetelor, e bine sa ai o atitudine de scorpie care nu poate fi abordata de nimeni, sau sa te porti de parca viata ta apare la TV si nu trebuie sa spui ceva prin care sa te compromiti? nu crezi ca daca mai renunti la bitchshield tipul ala care nu e chiar asa rau, tu singura ti-o spui, ar avea mai mult de 1% sanse sa vorbeasca cu tine si altceva decat "ce faci" si "pa"? desigur, am spus "daca mai renunti", adica nu poti fi draguta cu orice natarau care se prezinta drept "barbatul visurilor tale, papusa".
Nu stiu de unde ideea asta ca daca esti cat mai plin de tine, indiferent de sex, o sa fii placut/a de cat mai multe persoane. Referitor la subiectul acesta am citit un articol pe un alt site despre orgoliu. Oamenii orgoliosi au o problema cu propria persoana, lasa energia negativa sa ii acapareze pentru ca in acest fel cred ei ca devin de neatins si mereu cei mai buni, cei mai corecti, cei mai cei. Total fals, de fapt dovedesc rigiditate in multe privinte, din cauza temerilor . Probabil ca are legatura orgoliul si cu lipsa de inventivitate, de originalitate, lipsa curajului de a veni cu ceva nou pentru a crea avantaj . Iar rezultatul este vadit in calitatea vietii, asa cum o evaluam fiecare pentru el. Ajungi sa te multumesti cu o persoana care este fericita cu modul tau bolnav de a gandi pentru ca si ea are nevoie de genul acesta de partener, unul mai direct sau mai indraznet in adevaratul sens al cuvantului i-ar crea neplaceri. Si asa amandoi se complac intr-o relatie din care in final nimeni nu va obtine nimic. Dar ei sunt fericiti...sau nu.